Liga Campionilor - Biletele pentru finala de la Roma costă între 90 şi 200 de euro
Forul european de fotbal a anunţat, luni, că biletele pentru finala Ligii Campionilor din Roma se vor pune în vânzare din 2 martie, numai prin intermediul site-ului oficial al forului, iar cel mai scump tichet destinat fanilor neutri costă 200 de euro.
Fiecare fan are dreptul să achiziţioneze cel mult două tichete, iar acestea sunt împărţite în trei categorii, în funcţie de locul de pe stadion. Biletele pentru peluze costa 90 de euro, cele dinspre colţul terenului costă 140 de euro, iar cei care vor un bilet în zona centrală a tribunelor trebuie să plătească 200 de euro. Preţurile biletelor pentru persoanele cu dizabilităţi este de 70 de euro.
Capacitatea Stadio Olimpico pentru finala Ligii Campionilor va fi de aproape 67.000 de locuri, iar suporterii finalistelor vor avea 60% din capacitatea arenei, urmând ca finalistele să ofere fanilor câte 20.000 de bilete, restul fiind destinate spectatorilor neutri, partenerilor, organizatorilor şi "Familiei fotbalului european".