Liga a II-a: Antrenorul Gheorghe Mihali şi-a dat demisia de la Universitatea Cluj
Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Gheorghe Mihali, şi-a dat luni demisia, în urma unui conflict cu un grup de suporteri, deşi în cursul aceleiaşi zile fusese reconfirmat în funcţie de conducerea clubului ardelean.
Mihali a mers la antrenamentul echipei, dar după ce a ieşit cu jucătorii pe teren un grup de suporteri a venit la stadion şi a început să îl conteste, cerându-i demisia. După doar 7 minute, antrenorul a dispus întreruperea şedinţei de pregătire şi s-a îndreptat împreună cu fotbaliştii spre vestiare, urmat de fanii clujeni, care au continuat să îl conteste. La ieşirea de la cabine, Mihali le-a spus suporterilor să nu îşi facă griji, pentru că va pleca de la formaţie, şi l-a sunat în acest sens pe directorul general al clujenilor, Teodor Pop, pe care l-a anunţat că îşi dă demisia.
"M-a sunat Mihali şi mi-a spus că vom rezilia contractul. Îmi pare rău că nu avem linişte la această echipă. Nu înţeleg de unde atâta patimă şi atâta ură", a declarat Teodor Pop.
Gheorghe Mihali a fost instalat în funcţie după plecarea lui Dorinel Munteanu la Steaua şi a condus 11 meciuri ale clujenilor, în care a înregistrat două victorii, 6 egaluri şi 3 înfrângeri. Până la numirea unui nou antrenor, interimatul va fi asigurat de secundul Marius Popescu. Printre tehnicienii care ar putea prelua formaţia din Cluj se numără Adrian Falub, Eugen Neagoe sau Viorel Hizo.