MENIU

Liderii PD-L s-au reunit la Guvern, cei ai PSD au fost chemaţi de Geoană, la ora 11.30, la Senat

foto: NewsIN

La ora 10.48 a expirat ultimatumul dat de premierul Emil Boc partenerilor de guvernare. Lideri ai PD-L au fost convocaţi de premierul Emil Boc la sediul Guvernului, în aşteptarea punctului de vedere al PSD la expirarea termenului până la care trebuie să transmită un înlocuitor pentru Dan Nica, în timp ce liderul PSD, Mircea Geoană, i-a chemat pe reprezentanţii PSD la Senat, la ora 11.30.

La întâlnirea de la Guvern au participat miniştrii PD-L şi "lideri cu putere de decizie", potrivit unui participant la discuţii, citat de NewsIn.

La întâlnirea PSD-ului de la Senat, Mircea Geoană a spus că a chemat "câţiva colegi" pentru se mai consulta în legătură cu strategia pe care PSD o va urma.

Social-democraţii au anunţat, luni, că se retrag de la guvernare dacă preşedintele Traian Băsescu semnează revocarea din funcţie a ministrului Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.

Mai mult, Mircea Geoană l-a anunţat pe Emil Boc, printr-o scrisoare pe care i-a trimis-o azi-noapte, că PSD este hotărât să îl susţină cu orice preţ pe Dan Nica, ministrul de Interne, căruia "nu i se poate reproşa nimic nici din punct de vedere politic, nici din perspectivă guvernamentală".

Totodată, Geoană a avertizat că "orice încercare de remaniere a ministrului Dan Nica va atrage după sine retragerea miniştrilor PSD din Guvern".

În această dimineaţă premierul Emil Boc a spus că nu a primit de la PSD nicio propunere pentru portofoliul de la Interne, motiv pentru care aşteaptă ca aceştia să se răzgândească până la ora 13.00. Primul-ministru a completat că după această oră va trimite preşedintelui propunerea de remaniere a lui Dan Nica.

Mai multe articole despre:
Mircea Geoană PSD coaliţie Emil Boc Dan Nica PD-L