MENIU

Liderii Coaliţiei PSD-PDL au în plan noi măsuri de relansare a economiei

FOTO: RTV

Liderii Coaliţiei de guvernământ au în plan noi măsuri pentru relansarea economiei. În cadrul şedinţei de luni, PSD şi PD-L au hotărât să caute soluţii pentru sprijinirea unor industrii grav afectate de criza economică, precum cea auto. Producătorii de maşini din România ar putea primi, astfel, garanţii sau ajutoare de stat, pentru a pune din nou pe roate afacerea.

Divergenţele apărute în coaliţia de guvernare au fost discutate luni de către reprezentanţii PSD şi PD-L. Discuţia vine după ce presa a scris că, îndeosebi în teritoriu, între cele două partide au început să apară neînţelegeri.

Gheorghe Flutur a declarat imediat după şedinţa comună a partidelor, că liderii organizaţiilor cu probleme vor fi chemaţi la Bucureşti pentru medierea situaţiei din teritoriu.

În judeţul Bistriţa, protocolul dintre cele două partide de la guvernare s-a rupt din cauza unor probleme financiare. Aceleaşi conflicte au apărut şi în Olt şi Hunedoara.

În urmă cu doar câteva zile, secretarul general PD-L, Vasile Blaga a declarat că are impresia că discută cu două partide social democrate, unul care participă la şedinţele săptămânale are coaliţiei şi ia decizii cu PD-L, şi un al doilea, reprezentat de vocea liderului Mircea Geoană şi care face declaraţii contrare cu deciziile care se iau în cadrul Coaliţiei.