MENIU

Liderii băcăuani ai PNL şi PSD sunt convinşi că şefii instituţiilor vor fi schimbaţi pe criterii politice

Prefectura Bacău
Schimbări pe criterii politice

O serie de şefi ai instituţiilor deconcentrate vor fi schimbaţi din nou la anul. Atât preşedintele Consiliului Judeţean, social-democratul Dragoş Benea, cât şi preşedintele liberalilor băcăuani, Romeo Stavarache, sunt convinşi că modificările vor fi din nou făcute după criterii politice.

\"Având în vedere că guvernul este, totuşi, PD-L în majoritate şi felul cum au acţionat în luna octombrie, atunci când au scos PSD-ul de la guvernare, s-au mişcat foarte repede într-o săptămână. Au schimbat toţi şefii de deconcentrate şi foarte repede, într-o săptămână, prefectul judeţului Bacău. N-am motive să mă îndoiesc că în 2010 şefii de deconcentrate vor fi numiţi politic\", a declarat Dragoş Benea.

Romeo Stavarache a precizat pe marginea acestui subiect: \"Este clar că legea, care este încă în vigoare, nu este o lege bună, ţinând cont că ei vor fi numiţi exclusiv pe criterii politice, dar, din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să aşteptăm să vedem ce oameni vor fi numiţi pe aceste funcţii şi apoi să-i evaluăm\".

Reprezentantul guvernului în teritoriu, prefectul Claudiu Bălan, crede că actualii şefi din instituţiile deconcentrate vor putea rămâne în continuare pe funcţii. Claudiu Bălan spune că aceştia vor avea şansa de a susţine un nou concurs, iar dacă vor obţine punctaj mare, vor fi declaraţi câştigători.

\"Cei care vor fi numiţi în condiţiile ordonanţei 105, care, deocamdată, este constituţională, unde nu se pomeneşte nimic de criterii politice, să discutăm de un concurs de proiecte de management. Cine are cel mai bun proiect, va câştiga acest concurs\", a spus Claudiu Bălan, prefectul judeţului Bacău.