MENIU

Liberalii vor depune o nouă moţiune simplă pe Agricultură

Foto: Realitatea TV

Un ministru incompetent, care dezinformează. Asta cred liberalii despre activitatea ministrului Agriculturii de pâna acum. Prin urmare, PNL va depune o nouă moţiune simplă, numită "Agricultura şi mediul rural, spre dezastru''.

Documentul vorbeşte despre incompetenţa ministrului Ilie Sârbu care îşi denigrează colaboratorii, are un comportament abuziv şi dezinformează fermierii. Ministrului i se mai reproşează că gestionează domeniul la fel ca în 2001, când a mai ocupat această funcţie, şi ignoră faptul că, între timp, România a intrat în Uniunea Europeană.

Liberalii spun că Sârbu nu a fost în stare să obţină pentru Agricultură mai mult de 0,76% din PIB şi că a înlocuit prevederile din programul de guvernare cu un plan de 67 de "dorinţe".

PNL va depune moţiunea simplă, luni, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.