MENIU

Liberalii şi-au lansat joi oficial candidaţii la europarlamentare

Foto: RTV

Liberalii şi-au lansat joi, oficial, candidaţii la europarlamentare. 41 de politicieni, mai cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi, îşi dispută la alegerile din iunie cele 7 locuri pe care PNL mizează să le obţină în Parlamentul European.

Femeile au prioritate în PNL, am putea spune dacă aruncăm o privire pe lista candidaţilor la europarlamentare. Primele patru locuri, cu mari şanse de reuşită, au fost alocate doamnelor.

Norica Nicolai - Cap de listă

Fost senator şi actual vicepreşedinte al PNL, Norica Nicolai este una din femeile care s-au făcut remarcate în politica românească prin activitatea parlamentară. Este prima femeie care a prezidat o şedinţă de plen. Născută la 27 ianuarie 1958, Norica Nicolai este doctorand în drept penal, iar o mare parte a carierei şi-a desfăşurat-o la Călăraşi, ca procuror şi, ulterior, ca avocat. Fost mebru al PNŢCD, în perioada 1996 - 2000, Norica Nicolai a deţinut funcţia de Secretar de Stat în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, iar din 2000 a intrat în PNL.

Adina Vălean

Este şi în prezent europarlamentar, iar pe blogul personal declară cu mândrie: "Eu, Adina Vălean, am ajuns la Bruxelles pentru că mi-am dorit şi pentru că am muncit din greu.\'\' La bază, Adina Vălean este matematician. S-a născut în 1968, în judeţul Prahova, şi până acum s-a remarcat în Parlamentul European fiindcă a susţinut şi a obţinut reducerea tarifelor de roaming din iulie 2009. Şi nu în ultimul rând, presa scrie din ce în ce mai des despre faptul că actualul europarlamentar PNL a recunoscut public că are o relaţie cu preşedintele partidului, Crin Antonescu.

Renate Weber

Renate Weber este avocat la bază şi are, de altfel, şi un cabinet propriu. A servit interesele societăţii civile şi a luptat pentru drepturile omului. În 2004 a devenit consilier al lui Traian Băsescu. Ulterior s-a înscris în PNL, ca să poată candida la europarlamentare. Pe lista liberalilor, cu şanse să ajungă la Bruxelles mai sunt Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Ben-Oni Ardelean, Ovidiu Silaghi şi Cibi Mogor.

Mai multe articole despre:
lansare liberali candidaţi europarlamentare liste