MENIU

Liberalii doresc ca discuţiile pentru comisarul european să se poarte cu toate partidele

FOTO: NewsIn

Preşedintele PNL Crin Antonescu şi vicepreşedintele Norica Nicolai au afirmat marţi că, deşi PNL nu are pretenţia de a desemna comisarul, discuţiile pe subiect trebuie purtate între toate partidele politice.

Antonescu a precizat că anumite "lucruri" pe care le face actuala putere sunt "absolut incompatibile cu un stat democratic". "PNL nu are pretenţia să desemneze comisarul, dar discuţia şi desemnarea acestui comisar care reprezintă toţi românii (...) nu e un trofeu electoral care să se discute între domnii Geoană şi Băsescu, între domnii Dragnea şi Boc, în funcţie de cine a cărat mai multe autobuze. O astfel de discuţie nu trebuie acceptată, pentru că funcţia de comisar european e una de maximă importanţă", a afirmat liderul PNL.

În opinia preşedintelui liberal, modul de discutare a situaţiei comisarului european se aseamănă cu felul în care "domnii pesedişti şi pedelişti, domnul Geoană, domnul Băsescu, domnul Boc, au pornit, după alcătuirea acestei majorităţi, o discuţie despre modificarea legii CSAT pur şi simplu pentru că domnul Geoană personal dorea ca la nivelul acestei coaliţii să-şi sublinieze mai bine importanţa devenind vicepreşedinte al CSAT".

La rândul ei, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a afirmat că ar fi "de bun simţ, şi în interesul României, ca toate partidele politice să fie consultate cu privire la domeniul de activitate  pe care România îl consideră prioritar şi în care doreşte să acţioneze prin prezenţa unui comisar european". "Apoi ar trebui să fim consultaţi şi cu privire la portofoliul de persoane, de resurse umane pe care partidele politce l-ar propune pentru această înaltă demnitate. Trebuie să evităm tipul de comportament conflictual care numai bine nu a făcut României în prima ei prezenţă europeană de după aderare, în 2007", a subliniat Nicolai.

Preşedintele le-a transmis marţi partidelor politice să se abţină de la dezbateri publice pe tema comisarului european, arătând că propunerea pentru portofoliul care va reveni României în CE o face Guvernul. "Nimeni altcineva nu poate face propuneri Comisiei Europene. Decizia cu privire la desemnarea comisarilor se face în Consiliul European, unde misiunea mea va fi să susţin propunerea Guvernului", a subliniat şeful statului.

Preşedintele a făcut apel la responsabilitate din partea partidelor politice, cerându-le să se abţină de la a încerca să impună nume sau persoane care să ocupe funcţia de comisar european, "pentru că acest lucru poate strica profund procesul început în ianuarie", prin care România încearcă să obţină un portofoliu important, corespunzător ponderii pe care o are în Consiliul European, ca a şaptea ţară ca mărime în Uniunea Europeană.

"Din data de 12 ianuarie s-au început demersuri extrem de serioase. Nicăieri, în nicio ţară, demersurile pentru desemnarea comisarului european nu sunt subiect de dispute între partide. Ar trebui să avem şi noi un comportament corect din acest punct de vedere şi atenţionez că, datorită dezbaterilor publice, se poate nărui tot efortul pe care îl depunem din luna ianuarie pentru obţinerea unui portofliu important", a subliniat şeful statului.