MENIU

Liam Gallagher se pregăteşte pentru o serie de concerte pe cont propriu

wordpress.com

Liam Gallagher a anunţat că vrea să înceapă, peste câteva luni, o serie de concerte pe cont propriu şi că lucrează la un nou proiect alături de ceilalţi membri ai trupei Oasis, fără fratele său Noel, care a părăsit trupa pe 28 august.

Gallagher a declarat unui post de radio italian că abia aşteaptă să se întoarcă pe scenă. \"Mă voi întoarce pe scenă în câteva luni. Abia am terminat un turneu, însă mereu îmi este dor să cânt şi îmi lipsesc oamenii\", a declarat el.

Liam Gallagher a mai spus că lucrează la un nou proiect alături de foştii colegi de la Oasis, însă fără fratele său Noel. \"Ca să fiu sincer, cred că el a vrut să plece. Dar trebuie să îl întrebăm pe el. Am avut o ceartă, însă am avut şi altele înainte, mai mari. În principiu, cred că el de fapt voia să plece din trupă, voia ceva diferit, dar nu a avut curaj să spună asta trupei sau fanilor\", adaugă Liam Gallagher.

La începutul lunii septembrie, presa vehicula faptul că viitorul trupei Oasis este incert deoarece, în ciuda intenţiei lui Liam Gallagher de a continua activitatea după plecarea fratelui său, restul membrilor îşi caută deja alte formaţii în care să cânte.

Noel Gallagher părăsit trupa pe 28 august, în urma unei altercaţii cu fratele său Liam, care a avut loc cu puţin timp înainte de ora concertului programat la festivalul Rock en Seine din Paris. Liam i-a strigat lui Noel că nu mai este fratele lui, iar plecarea acestuia din urmă a dus la anularea concertului de la Paris şi a tuturor show-urilor din turneu.

În seara altercaţiei, Noel Gallagher a declarat, pe site-ul oficial al trupei, că nu mai poate continua să lucreze cu Liam. O zi mai târziu, chitaristul şi \"creierul\" Oasis a revenit cu un mesaj mai detaliat, postat tot pe site-ul formaţiei, în care îşi explica plecarea invocând \"intimidarea verbală violentă\" îndreptată contra lui şi a apropiaţilor săi, care atinsese un nivel intolerabil. În acelaşi mesaj, Noel Gallagher spunea că plecarea din Oasis a fost singura opţiune în condiţiile în care nu se bucura de sprijin şi înţelegere din partea managementului formaţiei şi a colegilor.

Fraţii Gallagher, care formează baza grupului Oasis, sunt celebri pentru disputele lor frecvente şi adesea violente încă de la fondarea grupului, în 1991. Însă cei doi fraţi, originari din Manchester, reuşiseră întotdeauna până acum să se împace.

Turneul lor mondial început în urmă cu 13 luni, după apariţia ultimului lor album, \"Dig out your soul\" (2008), se desfăşura într-o atmosferă tensionată, cei doi fraţi recunoscând că îşi vorbeau rar. De mai multe luni aveau obiceiul de a se certa prin Twitter.

Veritabilă instituţie în Marea Britanie, Oasis este, alături de Blur, unul dintre grupurile majore rezultate în urma valului de \"britpop\" din anii \'90. Grupul are la activ şapte albume, între care \"Definitely Maybe\" şi \"(What\'s the story) Morning Glory?\" sunt considerate printre cele mai bune. Potrivit The Belfast Telegraph, până în iunie 2009, Oasis vânduse 50 de milioane de albume în întreaga lume.

Unele dintre melodiile lor, cum ar fi \"Wonderwall\", \"Live forever\" sau \"Don\'t look back in anger\" au devenit adevărate imnuri cântate în cor de miile lor de fani în timpul concertelor pe care le-au susţinut în lumea întreagă.

Mai multe articole despre:
Oasis concerte Noel Gallagher trupa Liam Gallagher Blur