MENIU

Leul s-a apreciat uşor, până la un curs de referinţă de 4,2396 lei/euro

Foto: autoghid.ro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat joi un curs de referinţă de 4,2396 lei/euro, cu 0,07% mai scăzut decât cel de miercuri, în condiţiile în care leul a câştigat teren în special după ora 12:30, iar valutele din regiune au înregistrat, de asemenea, uşoare tendinţe de apreciere în faţa euro. Banca centrală afişase miercuri un curs de referinţă de 4,2426 lei/euro, în uşoară scădere faţă de nivelul de marţi, de 4,2430 lei/euro.

Moneda naţională a revenit la cotaţiile de miercuri seara, de 4,2450 lei/euro, după o scurtă depreciere spre 4,25 lei/euro în debutul şedinţei, în condiţiile în care, în regiune, valutele emergente au avut o tendinţă mai pronunţată de apreciere.

"Cursul a urcat uşor în deschidere, dar acum a revenit la nivelul din seara precedentă. În regiune, zlotul şi forintul s-au apreciat mai mult", a spus dealerul Băncii Comerciale Carpatica, Florin Constantinescu.

După primele cotaţii, cursul a urcat până la 4,2495 lei/euro, după care a revenit spre 4,24 lei/euro. La ora 10:25, băncile cumpărau un euro cu 4,2445 lei şi îl vindeau cu 4,2475 lei.

În regiune, zlotul polonez s-a apreciat de la 4,4120 la 4,3912 unităţi/euro, iar după 10:00, ora României, fluctua în apropiere de 4,40 unităţi/euro. Forintul a câştigat teren de la 297,38 la 295,23 unităţi/euro, cursul de schimb urcând ulterior către 296 unităţi/euro.

Pe pieţele internaţionale, dolarul s-a depreciat de dimineaţă de la 1,2981 la 1,3050 dolari/euro, pentru ca după 09:30, ora României, să recupereze o parte din terenul pierdut. La 10:25, ora României, euro era cotat cu 1,3018 dolari.

Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au continuat să scadă, până la 7-8%, sub dobânda de politică monetară, de 10% pe an, în ultima zi de constituire a rezervelor minime obligatorii de către băncile comerciale.

Mai multe articole despre:
euro leu dolar CURS cotaţie schimb piaţa interbancară