MENIU

Leul revine sub 4,23 lei/euro, după o depreciere regională în debutul şedinţei

Foto: www.agenda.ro

Moneda naţională a revenit la cotaţii uşor sub 4,23 lei/euro, după o depreciere în tranzacţiile matinale de marţi ce a urmat tendinţa din regiune, dar cu o amplitudine mult mai redusă.

Jucătorii cumpărau euro cu puţin sub 4,23 lei în deschiderea şedinţei şi, după o creştere a cursului până la un maximum de 4,2365 lei/euro, cotaţiile au revenit la nivelul din debut. La 10:55, băncile cumpărau un euro cu 4,2275 lei şi îl vindeau cu 4,2340 lei.

"Sunt mişcări în sus şi în jos în regiune, dar leul este mult mai rigid. Nu a apărut nimic spectaculos care să mişte piaţa", a declarat un dealer bancar, pentru NewsIn.

În regiune, forintul a pierdut teren de la 281,3 la 282,5 unităţi/euro, pentru ca apoi să revină la cotaţiile iniţiale, în timp ce zlotul a înregistrat cea mai mare amplitudine de curs, depreciindu-se de la 4,535 la 4,569 unităţi/euro, pentru ca ulterior să recupereze până la 4,547 zloţi/euro.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană a reintrat pe o tendinţă de depreciere, pierzând teren de la 1,383 la aproape 1,39 unităţi/euro. La 10:55, ora României, euro era cotat la 1,3890 dolari.

Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele overnight, pentru o zi, au coborât în apropiere de 6% pe an, mult sub dobânda de politică monetară, de 9,5% pe an, în ultima zi de constituire a rezervelor minime obligatorii.

"Cum nu au mai fost operaţiuni ale BNR şi Ministerului de Finanţe în această săptămână, a rămas exces de lichiditate în piaţă, dar cred că banca centrală are date la nivelul întregului sistem şi a preferat să lase piaţa să se autoregleze", a mai spus dealerul menţionat.
Mai multe articole despre:
curs valutar monedă