MENIU

Legea responsabilităţii fiscale interzice majorări salariale cu şase luni înainte de alegeri

Legea obligă autorităţile la mai multă transparenţă şi responsabilitate/Foto:gruprc.ro

Salariile nu vor mai putea fi majorate cu şase luni înainte de alegeri, iar Guvernul nu va mai putea apela oricând la rectificări bugetare pentru a reîmpărţi banii statului. Acestea sunt doar două dintre restricţiile impuse Guvernului prin proiectul Legii Responsabilităţii Fiscale, aprobat marţi de Cabinetul Boc.

Întrucât Legea responsabilităţii fiscale este solicitată de Fondul Monetar Internaţional, premierul cere Parlamentului  dezbatere în regim de urgenţă.

Principalele prevederi ale acestui act normativ sunt:

- Majorările salariale vor fi interzise cu 180 de zile înainte de alegeri prezidenţiale sau parlamentare
- Ministerele pot diminua drepturile salariale în cuantum variabil şi pe cele acordate facultativ, pentru a nu depăşi fondul de salarii primit
- Cheltuielile de personal nu pot fi majorate prin rectificări bugetare, care vor fi limitate la maxim două pe an
- Banii pentru investiţii nu vor putea fi cheltuiţi pentru salarii şi pensii
- Instituţiile publice vor avea stabilite limite de cheltuieli multianuale
- Până la 30 mai a fiecrăui an, Guvernul va trebui să elaboreze o Strategie fiscal-bugetară pentru următorii trei ani
- Se va înfiinţa Consiliul Fiscal, menit să asigure calitatea prognozelor macroeconomice şi bugetare
- Premierul şi ministrul Finanţelor vor semna o declaraţie de răspundere pentru cifrele incluse în Strategie
- Cu 60 de zile înaintea alegerilor generale liderii partidelor politice pot solicita Primului ministru sau Consiliului Fiscal calcularea impactului financiar al politicilor propuse
- Cu cel puţin 60 de zile înaintea alegerilor parlamentare Guvernul trebuie să publice pe site-ul propriu un raport cu privire la situaţia economică şi bugetară