Lăzărescu: "Promovarea lui Balaj în Premier Class ne arată că UEFA are încredere în arbitrii români"
Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Dan Lăzărescu, a declarat, joi, agenţiei NewsIn, că promovarea lui Cristian Balaj în Premier Class este foarte importantă pentru arbitrajul românesc şi asta demonstrează că UEFA are încredere în centralii români.
Oficialul CCA a adăugat că Sorin Corpodean şi Aurelian Bogaciu vor fi scoşi de pe lista FIFA din cauza scandalului de corupţie din arbitrajul românesc, însă pentru moment nu ştie cine va fi promovat în locul lor, asta urmând să decidă CCA. "Nici în ceea ce priveşte grupele valorice ale UEFA nu ştiu nimic. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu locurile pe care ei le aveau acolo, doar forul european decide asta", a conchis Lăzărescu.
Cristian Balaj (37 de ani) a fost promovat de UEFA în a doua grupă valorică a arbitrajului, Premier Class. Românul este pe lista FIFA din anul 2003, iar acum un sezon a fost numit cel mai bun arbitru din Liga I. În cariera sa Balaj a condus 169 de partide în prima ligă.
În aceeaşi grupă valorică, alături de Balaj se mai află de doi ani şi Alexandru Tudor. România nu are niciun reprezentant în Elite Class, grupa cu cei mai valoroşi arbitri din Europa, însă este reprezentată în celelalte grupe. Astfel, Augustus Constantin şi Sorin Corpodean se află în Second Class, Alexandru Deaconu în Third Class, iar Aurelian Bogaciu şi Ovidiu Haţegan în Fourth Class.
Sorin Corpodean şi Aurelian Bogaciu sunt implicaţi însă în scandalul de corupţie din arbitrajul românesc, vor fi scoşi de pe lista FIFA şi îşi vor pierde şi locul din grupele valorice ale UEFA, forul european urmând să decidă cine va veni în locul lor.