MENIU

Lavinia Şandru: Ion Iliescu i-a făcut un mare serviciu lui Băsescu prin respingerea mea

foto: NewsIN
Lavinia Şandru: Ion Iliescu lucrează de zor pentru a-i întări scaunul lui Traian Băsescu

Lavinia Şandru a afirmat luni că îşi doreşte ca mişcarea ecologistă din România reprezentată prin PIN să fie prezentă în Parlamentul European. Potrivit lui Şandru, dacă acest proiect politic al său nu poate fi împlinit, îşi doreşte ca schimbarea lui Traian Băsescu, al doilea proiect al său, să nu mai întâmpine opoziţie din partea lui Ion Iliescu.

Lavinia Şandru şi-a anunţat proiectele politice pentru anul în curs. Primul pe listă este reprezentarea mişcării ecologiste în Parlamentul European.  "Este problema PSD-ului, nu a mea dacă voi fi sau nu pe liste pentru Parlamentul European. Eu mi-aş fi dorit ca mişcarea ecologistă din România reprezentată prin PIN să fie reprezentată în Parlamentul European", a spus Lavinia Şandru.

Al doilea proiect al reprezentantei PIN este înlăturarea lui Traian Băsescu de la preşedinţie. "Dacă primul proiect nu va ieşi, îmi doresc cel care ne blochează acest prim proiect să nu mai reuşească să îl blocheze şi pe al doilea. Aici mă refer la domnul Ion Iliescu, pentru că el a fost astăzi principala opoziţie în conducerea PSD", a mai spus Lavinia Şandru care a anunţat că prezenţa ei pe listele PSD este susţinută de Marian Vanghelie, Radu Moldovan, preşedintele organizaţiei PSD Bistriţa, şi organizaţia PSD Maramureş.

Concluzia lui Şandru este că "Ion Iliescu i-a făcut un mare serviciu lui Traian Băsescu", dar îşi doreşte ca acesta să nu poată să facă acelaşi lucru şi în legătură cu al doilea proiect politic al său. "Ion Iliescu lucrează de zor pentru a-i întări scaunul lui Traian Băsescu. Astăzi domnul Iliescu a făcut un gest prin care sprijină pe Traian Băsescu şi nicidecum pe colegul dumnealui de partid în lupta pentru Cotroceni", a mai spus Şandru la emisiunea Realitatea Zilei. 

Legat de sugestia Rovanei Plumb de a candida independentă asemeni Elenei Băsescu, Lavinia Şandru a replicat: "Tatăl meu este profesor de matematică, nu preşedintele României. Ştim cum îşi va lua voturile Elena Băsescu". 

Mai multe articole despre:
PSD PIN parlamentul european Ion Iliescu