MENIU

Laureatul Premiului Nobel Alternativ a avertizat România asupra contaminării cu OMG

Foto: wordpress.com

Laureatul Premiului Nobel Alternativ, Percy Schmeiser, a avertizat România asupra riscurilor la care sunt expuse mediul, agricultura, fermierii şi consumatorii din cauza OMG (organisme modificate genetic).

Percy este fermierul canadian laureat al Premiului Nobel Alternativ pentru lupta împotriva corporaţiei americane Monsanto care i-a contaminat culturile de rapiţă cu varietăţi modificate genetic patentate de companie.

Conflictul în instanţe a durat mai bine de zece ani, timp în care familia Schmeiser a pierdut recolte, bani, timp şi a fost permanent ameninţată şi hărţuită. Recent, Percy a câştigat un proces cu Monsanto oferind lumii întregi precedentul mult aşteptat, având în vedere că astfel de cazuri apar deja peste tot în lume.

”Cultivam soiuri locale de rapiţă obişnuită ameliorate de familia mea. Într-o zi, agenţi ai Monsanto, au sunat la uşă să îmi spună că în rapiţa mea au găsit genele patentate de ei şi că îmi vor confisca recolta. În plus au cerut şi 20.000 de euro. Disputa cu Monsanto ridică de fapt probleme mult mai grave decât contaminarea rapiţei mele cu OMG. S-a arătat că fermierii sunt total neprotejaţi în faţa unor companii lacome. Nu contează cum a ajuns sămânţa MG în câmpul unui fermier. Atâta timp cât o companie deţine patentul pe acele seminţe ei şi le vor revendica fără scrupule pentru mai mult profit. (...) Monsanto a pus ghearele şi pe România, iar acestea sunt întrebări pe care trebuie să şi le pună fiecare fermier înainte de a fi prea târziu”, a declarat Percy Schmeiser, laureat al Premiului Nobel Alternativ pentru lupta împotriva Monsanto.


În România, contaminarea cu OMG începe la Ministerul Agriculturii (MAPDR), potrivit Agent Green.

"În contextul în care în România există peste 3,8 milioane de mici ferme familiale, MAPDR pare a fi mai degrabă un minister al celor câteva multinaţionale de agri-business ce-şi desfăşoară activitatea in România. Călcând peste drepturile fermierilor și consumatorilor de a avea produse fara OMG, Ministerul a dat în acest an Ordinele 185 şi 186 pentru a permite contaminarea seminţelor cu organisme modificate genetic, inclusiv acelea neautorizate pentru cultivare sau consum în UE", scrie Agent Green într-un comunicat.

Agent Green mai precizează că ordinele sunt ilegale deoarece încalcă Directiva Europeană 2001/18/EC, Legea 247/2009 şi recomandările explicite din acest an ale Comisiei Europene, care a cerut României să aştepte ca statele membre să ajungă la un consens în această privinţă.

Organizaţiile de protecţie a mediului Agent Green şi Grinda intenţionează să dea în judecată Ministerul Agriculturii, cerând abrogarea ordinelor 185 şi 186 din 2009 care permit utilizarea seminţelor contaminate cu organisme modificate genetic (OMG).

"Am depus astăzi plângerea la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) prin care le solicităm să anuleze cele două ordine emise în acest an, prin care, călcând peste drepturile fermierilor şi consumatorilor de a avea produse fără OMG, ministerul a dat cele două ordine pentru a permite contaminarea seminţelor cu organisme modificate genetic, inclusiv acelea neautorizate pentru cultivare sau consum în UE", a declarat preşedintele Agent Green, Gabriel Păun.

Coodronatorul asociaţiei de protecţie a mediului Grinda, Dan Craioveanu, a explicat că, în conformitate cu legislaţia, cele două organizaţii vor acorda ministerului 30 de zile pentru a da un răspuns plângerii. În situaţia în care MAPDR nu va lua decizia abrogării acestor ordine, Agent Green şi Grinda vor acţiona în judecată ministerul de resort.

Reprezentanţii Agent Green şi Grinda au adăugat că nu se aşteaptă la un răspuns pozitiv de la minister, aratând că Ministerul Agriculturii nu le-a răspuns nici la solicitările anterioare. 

De asemenea, cele două organizaţii vor solicita Ministerului Administraţiei şi Internelor să ancheteze "acţiunile ilegale ale Ministerului Agriculturii", iar Comisiei Europene vor cere impunerea de sancţiuni împotriva ministerului de resort.