LAPD tratează moartea lui Michael Jackson ca o crimă
Poliţia din Los Angeles tratează, în prezent, moartea lui Michael Jackson ca o crimă. Medicii legişti, implicaţi în anchetă, au făcut public motivul decesului regelui muzicii pop: o supradoză cu ser anestezic, numit Propofol.
Potrivit site-ului tmz.com, indiciile converg spre anestezicul Propofol, care ar fi cauza principală a morţii lui Jackson. În prezent, principalul suspect în cazul crimei este medicul Conrad Murray, în vârstă de 51 de ani, singura persoană care îi administra lui Jacko această substanţă. Avocatul doctorului nu a făcut nicio declaraţie cu privire la acuzaţiile care îi sunt aduse lui Murray. Mai multe surse au declarat că medicul refuză să coopereze cu autorităţile, deşi există dovezi că este singura persoană care îi putea administra megastarului Propofol, comercializat sub numele de Diprivan.
Propofolul este un medicament cu acţiune rapidă, folosit în anestezia generală şi care nu ar trebui să se găsească decât în spitale.
Anchetatorii au anunţat că la reşedinţa lui Michael Jackson au fost găsite flacoane cu Propofol, un suport pentru perfuzii şi un tub cu oxigen. Mai multe dovezi indică faptul că această substanţă i-a fost administrată megastarului cu doar câteva zeci de minute înainte ca acesta să intre în stop-cardiorespirator.
Marţi, Institutul medico-legal din Los Angeles i-a cerut medicului dermatolog al lui Michael Jackson, Arnold Klein, să ofere dosare medicale suplimentare din cabinetul său din Beverly Hills.
Vedeta muzicii pop Michael Jackson a murit pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac. Moartea s-a produs în perioada în care se pregătea pentru seria de concerte pe care urma să le susţină la Londra, începând cu 13 iulie.