Ladislau Boloni: Se pare că am fetiţe virgine în echipă
Tehnicianul român s-a enervat după remiza obţinută de echipa sa, Standard Liege, cu Charleroi într-un meci din campionatul Belgiei.
"Ce mă enervează cel mai tare este lipsa de luciditate în faţa porţii adverse. După această confruntare, cred că am dreptul să spun 'rahat'. Atunci când îţi creezi 11 ocazii imense de a marca, ai dreptul să speri că măcar trei vor fi concretizate. Nu sunt mulţumit de nivelul tehnic al eleviilor mei, mai ales în prima repriză. Am evoluat cu prea multă nervozitate şi am fost incapabili să găsim soluţiile inspirate. Am ajuns uşor în careul advers, dar am ratat nepermis. În plus, în flancul drept se pare că am fetiţe virgine. Suntem obligaţi să avem altă atitudine în următoarele partide", a spus Boloni.
Standard Liege a remizat vineri seară pe teren propriu cu Charleroi, scor 1-1, într-un meci contând pentru etapa a 4-a din campionatului belgian.
În urma acestui rezultat, campioana en-titre din Jupiler League a acumulat şase puncte şi, deşi nu a pierdut în niciun joc în actuala stagiune, râmâne la trei puncte distanţă de rivala Anderlecht, care are şi un meci mai puţin disputat.