MENIU

La Târgu-Mureş continuă procesul permiselor auto eliberate în Argeş

Foto: xhost.ro

Un nou termen în procesul permiselor auto eliberate fraudulos în Argeş. O parte dintre inculpaţi sunt audiaţi, astăzi, la Curtea de Apel din Târgu-Mureş. 28 de persoane sunt judecate în acest caz, fiind acuzate de luare de mită, abuz în serviciu şi constituire în grup infracţional. Ca şi ieri, procesul se desfăşoară cu uşile închise, la solicitarea avocaţilor.

Mai bine de jumătate din cei inculpaţi au fost deja audiaţi în procesul permiselor din Argeş. Printre ei se numără fostul şef al Serviciului Public Comunitar pentru Permise de Conducere Argeş, Gheorghe Codruţ Vlăsceanu, dar şi alţi subcomisari, ofiţeri de poliţie, dar şi civili, printre care şi un preot. 

Audierea celor 28 de inculpaţi s-ar putea încheia până la sfârşitul lunii mai şi, dacă audierile vor continua în acest ritm, procesul s-ar putea încheia până în vară.

 

Mai multe articole despre:
Argeş dosar inculpaţi permise auto Târgu-Mureş