La Predeal s-au pus în funcţiune tunurile de zăpadă
Turişti care au fost la Predeal s-au putut bucura de o partidă de săniuş, chiar dacă zăpadă nu s-a aşternut încă pe Valea Prahovei. Autorităţile locale au pus în funcţiune tunurile pentru zăpadă artificială, pe pârtia Clăbucet. Amatorii de schi mai au de aşteptat însă cel puţin o săptămână până când pârtia va putea fi folosită. Pentru orice altceva alunecă pe zăpadă, a fost o noapte de neuitat.
La Predeal, tunurile pentru zăpadă artificială funcţionează cel mai bine noaptea, când e foarte frig. Turiştii profită din plin de ninsoarea artificială.
\" Super distracţie. E super ok. Toată lumea să vină aici. Zăpada e bună? Foarte\", a spus un turist.
\"Forţăm un pic natura. În maxim 14 zile să putem să acoperim pârtiile. Lucrăm cu şase tunuri de zăpadă\", a declarat Răzvan Ungureanu de la Salvamont Predeal.
Salvamontiştii şi angajaţii Primăriei au mutat tunurile din loc în loc, toată noaptea, pentru ca zăpada să fie uniformă.