La Palma de Mallorca au fost organizate funeralii naţionale pentru cele două victime ale atentatului de joi
Funeralii naţionale pentru cele două victime ale atentatului de joi, de pe insula spaniolă Mallorca. Liderii principalelor partide politice, prim-ministrul Jose Luis Rodriguez Zapatero, prinţul moştenitor Felipe şi soţia sa, prinţesa Letizia, au luat parte la comemorările organizate la Palma de Mallorca.
Cei doi membri ai Gărzii Civile ucişi, joi, într-o explozie produsă în apropierea unei cazarme, au fost decoraţi post-mortem de premierul spaniol. O mulţime impresionantă a asistat la ceremonie.
Autorităţile spaniole au atribuit atât atentatul de joi, cât şi pe cel de miercuri, soldat cu 60 de răniţi, organizaţiei separatiste basce ETA.
Primarul oraşului Calvia, unde au fost ucişi cei doi ofiţeri, a declarat presei că intenţia a fost nu numai de a face victime, dar şi de a afecta bunăstarea regiunii.
Joi, imediat după atentat, autorităţile au închis aeroporturile de pe insulă şi au instituit controale stricte. Mulţi dintre turiştii aflaţi în vacanţă au ales să părăsească Mallorca.