MENIU

La începutul anului, National Enquirer anunţa că Michael Jackson mai are 6 luni de trăit

Foto: www.enjoyfrance.com

În luna ianuarie a acestui an, tabloidul american National Enquirer scria că artistul este pe moarte din cauza unei boli genetice rare.

Primele zvonuri au apărut în decembrie 2008, însă acestea au fost infirmate de purtătorul de cuvânt al lui Jacko. Cu toate acestea, tabloidul National Enquirer a tras un semnal de alarmă privind starea de sănătate a artistului, care era în pericol din cauza dependenţei de calmante şi alcool. 

O sursă din anturajul megastarului mărturisea, atunci, că boala de care suferea Jackson evolua foarte rapid. "Este tragic. Calmantele şi alcoolul i-au venit de hac. Singura soluţie pe care a găsit-o pentru a face faţă scandalurilor sexuale, a fost să-şi ascundă durerea cu ajutorul abuzului de substanţe. Dar dependenţa este cea care îl va ucide", a mai declarat, atunci, aceeaşi sursă.

Potrivit articolului din National Enquirer, muşchii şi plămânii se deteriorau, iar artistul făcea eforturi pentru a sta în picioare mai mult de o oră. 

La începutul anului, Ian Halperin, autor al biografiei lui Michael, confirma că regele muzicii pop suferea de o boală genetică extrem de rară, deficienţa Alpha 1-antitrypsin, care îi afecta plămânii şi ficatul.

"Michael ar trebui să fie supus unei proceduri de transplant de plămâni, dar pentru că este extrem de slăbit, nu ar rezista operaţiei. Din această cauză el ia calmant după calmant." declara Halperin pentru National Enquirer.

Joi noapte, la şase luni după apariţia articolului în National Enquirer, regele muzicii pop a murit la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

Mai multe articole despre:
Michael Jackson boli artist national enquirer