La Cluj-Napoca, aproape 275.000 de oameni îşi vor alege astăzi primarul
Aproape 300.000 de alegători vor merge astăzi la vot ca să-şi aleagă primarii în 9 localităţi din 6 judeţe ale ţării. Cea mai mare miză o are scrutinul din municipiul Cluj-Napoca, unde aproape 275 de mii de oameni sunt chemaţi să-l aleagă pe succesorul lui Emil Boc.
Opt partide şi-au înscris competitori în lupta pentru fotoliul de edil-şef al oraşului Cluj, cărora li s-a alăturat şi un candidat independent. În judeţul Bihor, astăzi vor avea loc alegeri locale parţiale pentru desemnarea unui nou primar în comuna Cărpinet, unde edilul ales în vara anului trecut, a murit la câteva luni după preluarea funcţiei.
În cursa electorală, s-au înscris candidaţii a patru partide şi un independent. Luptă electorală strânsă şi în oraşul timişean Făget. Cinci candidaţi îşi dispută scaunul de primar lăsat liber de Dorel Covaci care a preferat deputăţia. În judeţul Hunedoara, oamenii sunt chemaţi să voteze în municipiul Orăştie şi în comuna Şoimuş. Amândouă rămase fără edili- după alegerile parlamentare.
La Orăştie, s-au înscris în cursa electorală- 4 candidaţi, iar la Şoimuş- şapte. În judeţul Alba, alegeri se organizează în comunele Horea şi Roşia de Secaş din acelaşi motiv- edilii au părăsit primăriile pentru Parlamentul României.
La Horea pentru locul de primar lăsat liber s-au înscris cinci candidaţi, printre care şi doi fraţi. Tot doi fraţi îşi dispută şi primăria comunei Roşia de Secaş. Dacă în urma alegerilor de duminică niciunul dintre candidaţi nu va obţine jumătate plus unu din voturile exprimate, în data de 22 februarie va fi organizat un al doilea tur de scrutin.