Kovesi:Dacă există suspiciuni cu privire la eliberarea lui Becali, procurorul de caz poate sesiza CSM
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, astăzi, la finalul şedinţei CSM, că, dacă există suspiciuni cu privire la eliberarea lui Gigi Becali, procurorul de caz trebuie să sesizeze Consiliului Superior al Magistraturii.
"Această sesizare ar trebui să vină de la procurorul de caz sau de la procurorii care se ocupă de acest caz, în situaţia în care au indicii de încălcare a codului deontologic sau a legilor de organizare judiciară. Nu pot să fac eu o astfel de sesizare, să mă substitui eu procurorului caz", a spus Kovesi, care a răspuns la o întrebare cu privire la eventualele verificări pe care le-ar putea face CSM cu privire la eliberarea lui Gigi Becali.
Surse judiciare au declarat, pentru NewsIn, că există mai multe suspiciuni cu privire la modul în care Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea patronului echipei Steaua. De altfel, unul din judecătorii care a făcut parte din completul care a decis eliberarea a avut o părere diferită, fiind împotriva eliberării. Mai mult, potrivit unor surse judiciare, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a fost judecată de Secţia I Penală, deşi de serviciu era Secţia a II-a penală.
Gigi Becali a fost eliberat pe 17 aprilie, de Tribunalul Bucureşti, deşi toate cererile de eliberare făcute până atunci de fananţatorul Stelei au fost respinse.