MENIU

Kinofest a debutat joi cu filme de ficţiune

Foto: Realitatea.NET

Joi a debutat cea de-a treia ediţie a festivalului internaţional de film digital Kinofest.

The Light Cinema (Liberty Center, Şoseaua Prograsului nr. 151-171) va găzdui, pe rând, proiecţii de film digital de ficţiune, animaţie şi micro-filme, concerte şi competiţii de scurt-metraje.

Prima zi de festival a fost dedicată proiecţiilor de filme de ficţiune, dar şi competiţiei AVON Movie for Life, organizată cu sprijinul Avon pentru susţinerea campaniei împotriva cancerului la sân. Aceasta s-a desfăşurat până pe 20 octombrie şi a strâns peste 40 de înscrieri care vor concura pentru premiile în valoare de 3000 de euro oferite de Avon.

Seara s-a încheiat cu Official Kinofest Party, o petrecere care a avut loc la The Light Bar din cadrul cinematografului The Light. Soundtrack-ul petrecerii a fost asigurat de doua trupe româneşti de muzică indie, Les Elephants Bizarres şi Scout Astray, care au oferit pasionaţilor de film digital momente de live performance care îmbină într-un mod armonios muzica realizată cu ajutorul instrumentelor muzicale digitale şi imagini digitale inedite.

Les Elephants Bizarres sunt o formaţie de indie-rock care a aparut în peisajul muzical local în 2008, dar care şi-a câştigat deja un număr mare de fani graţie apariţiilor din deschiderea concertelor Motorhead şi Moby, dar şi datorită single-urilor prezente în topurile celor mai importante radiouri din România.

Scout Astray este o trupă de punk, proiect al producatorului Mihai Antonescu şi cu un repertoriu format majoritar din piese scrise în perioada anilor 80, dar actuale prin mesajul transmis. 

Cea de-a doua zi de festival vine cu peste 7 ore de proiecţii de filme de animaţii, urmată de competiţia de micro-filme în cea de-a treia şi ultima zi de Kinofest, 24 octombrie. În total, în cadrul Kinofest vor rula, timp de 3 zile, peste 21 de ore cumulate de filme, de la animaţii, ficţiuni şi micro-filme, la proiecţii speciale aflate în afara competiţiei.

In toate cele 3 competiţii ale festivalului vor rula peste 160 de filme selectate în finală, din peste 20 de ţări, din care o treime au fost premiate la cel puţin un festival internaţional (Oscar, Cannes, Sundance etc), iar restul de 50 de filme reprezentând proiecţii speciale, best-of-uri şi panorame de film, multe dintre ele în premieră în România.

Biletele se pot achiziţiona pe toată durata festivalului de la casieriile The Light Cinema.

Kinofest este unicul festival internaţional de film digital din România, realizat de Valentin Partenie cu sprijinul IQads şi găzduit de The Light Cinema. Ediţia din acest an este susţinută de AVON Cosmetics România, avându-i ca parteneri pe Rama şi Auto1one. Premiile acestei ediţii sunt oferite de Adobe România.

Conceptul creativ al campaniei de comunicare a Kinofest 2009 a fost dezvoltat de Rusu şi Bortun Brand Growers, fiind produs cu sprijinul Comitetul Central şi Carioca.

Partenerii media ai Kinofest 2009 sunt: Radio Guerrilla, Trilulilu, Tabu.ro, 24-FUN, Zoom, Metropotam, Feeder.ro, CinemaRx.ro, Academia Catavencu, SMARK, Realitatea.net, Port.ro, Cocor Media Channel, Elevate, OOPS Media, Cinemagia, Filmetari.com, Cotidianul.ro, Cinefan.ro şi The Money Channel, iar data carrier este Transfer.ro.