Kimi Raikkonen spune \"La Revedere\" Formulei Unu
Cel puţin pentru un an, pilotul finlandez a decis să se retragă din Marele Circ, după ce negocierile cu McLaren au eşuat. Mutarea, destul de surprinzătoare, i-ar putea deschide porţile la GP Mercedes (ex-Brawn) lui Nick Heidfeld.
Kimi Raikkonen părăseşte Formula Unu. Pilotul finlandez a optat pentru o retragere din Formula Unu, cel puţin pentru un an. Raikkonen a luat această hotărâre după ce negocierile cu McLaren au eşuat. Dezăluirea a fost făcută de managerul fostului pilot de la Ferrari, într-o publicaţie finlandeză, citată de \"Gazetta dello Sport\".
\"Ambiţia lui în 2010 în Formula 1 era McLaren sau nimic. Kimi şi gruparea din Woking nu au ajuns la un acord, iar discuţiile au fost întrerupte, aşa că el nu va pilota în ediţia viitoare. Dar el trăieşti pentru a pilota. În acest sens, un an sabatic nu va fi prea mult. Mai importat va fi să-şi găsească un loc la o grupare în care să poată lupta pentru victorii şi câştigarea Campionatului Mondial\", a declarat Steve Robertson, managerul lui Kimi Raikkonen.
Pilotul finlandez, în vârstă de 30 ani, s-a despărţit de gruparea Ferrari la finalul acestui sezon, fiind înlocuit de spaniolul Fernando Alonso. De notat însă faptul că Raikkonen va câştiga mai mult stând pe bară, decât dacă ar fi semnat cu McLaren. Conform contractului de reziliere pe care-l avea finaldezul cu Ferrari, echipa italiană s-a angajat să-l plătească pe Kimi cu 17 milioane de euro în 2010 dacă nu va concura, sau cu 10 milioane, dacă încheia un contract cu un alt team. Cum cei de la McLaren i-au oferit doar 5 milioane de dolari pe sezon, Raikkonen a optat să ia un an de pauză.