MENIU

Karzai a obţinut 54,6% din voturi, potrivit rezultatelor preliminare

Foto: topnews.in

Preşedintele afgan în exerciţiu Hamid Karzai a obţinut 54,6% din voturi la scrutinul din luna august, potrivit rezultatelor preliminare anunţate miercuri de Comisia Electorală, dar nu poate fi proclamat reales din primul tur decât după finalizarea anchetelor privind fraudele.

"Preşedintele Karzai conduce", a declarat Daoud Ali Najafi, unul dintre şefii comisiei.

Principalul său rival, fostul ministru de externe Abdullah Abdullah, a primit 27,7% din voturi. 

Participarea a fost scăzută, de 38,7%, a precizat Comisia Electorală Independentă (IEC), care a anunţat aceste rezultate preliminare într-o conferinţă de presă. Din totalul de 15.295.016 de alegători înscrişi, 5.918.731 de persoane s-au prezentat la urne.  

Simbolul luptei anticorupţie, Ramazan Bashardost, ocupă cea de a treia poziţie (9,2%), urmat de fostul ministru de finanţe Ashraf Ghani, cu 2,7% din voturi.  

În total, din cele 5.662.758 de voturi declarate valide, Karzai a obţinut 3.093.256, Abdullah 1.571.581, Bashardost 520.627, iar Ghani 155.343. 

IEC este acuzat de Abdullah, de opoziţie şi de observatori străini de parţialitate, în condiţiile în care preşedintele său a fost numit de Karzai. 

Anterior, observatorii UE au declarat că circa 1,5 milioane de voturi din alegerile prezidenţiale afgane ar fi fost frauduloase, dintre care trei sferturi sunt în favoarea preşedintelui Hamid Karzai. În replică, echipa de campanie a preşedintelui Hamid Karzai i-a numit "iresponsabili" şi "părtinitori" pe observatori.

Mai multe articole despre:
Hamid Karzai Abdullah Abdullah