MENIU

Jurnaliştii italieni au realizat un reportaj despre românii care i-au ajutat pe localnicii din Aquila după cutremur

Foto: Realitatea TV
Româncele care i-au ajutat pe bătrâni la cutremurul din L'Aquila, considerate îngeri.

Îngerii Italiei sunt români. Un grup de jurnalişti din peninsulă a realizat un reportaj cu menajere românce, care au salvat zeci de bătrâni italieni, după cutremurul de la începutul lunii aprilie. Rămaşi fără case, bătrânii trăiesc acum împreună cu românii, în tabăra de corturi de lângă oraşul L'Aquila. Reportajul făcut de italieni a fost difuzat difuzat pe internet, cu titlul Îngerii.

Sunt doar câteva dintre mărturiile româncelor care stau la căpătâiul bătrânilor neputincioşi din regiunea Abruzzo. Pentru aceste femei, îngrijirea unui bătrân nu e doar un serviciu. Există şi o relaţie de afecţiune şi respect, formată în timp.

Devotamentul româncelor nu s-a văzut doar în clipele de după cutremur. Menajere îi îngrijesc pe bătrâni şi în corturile amenajate de autorităţi.

În Italia, trăiesc 3,3 milioane de oameni care au peste 80 de ani. Mulţi dintre ei nu au familie şi plătesc femei din România, ca să îi îngrijească. 

 

Mai multe articole despre:
cutremur români Italia sinistraţi ajutor Aquila