Jurnaliştii din Vâlcea, trimişi în "suliţa" unui lider PSD - VEZI VIDEO
Liderii PSD Vâlcea se războiesc cu presa locală. În timpul unei conferinţe, secretarul general din judeţ i-a trimis pe jurnalişti în... "suliţa" liderului PSD Vâlcea. Remarca a fost primită cu hohote de râs de toţi cei aflaţi în sală, inclusiv de vicepreşedintele formaţiunii - Liviu Dragnea. Jurnaliştii nu au gustat, însă, gluma, şi au boicotat conferinţa de presă.
"Din păcate, există şi o mass-media care ne critică, aş spune eu, mitocăneşte, pentru că asta le este sarcina. Se înfurie, li se închid ochii de frică atunci când văd culoarea roşie. S-ar putea întâmpla ca, în nesăbuinţa lor, repezindu-se împotriva PSD-ului şi a culorii roşie, să intre în suliţa lui Ion Câlea", a spus social-democratul Dumitru Perşu.
Indignaţi de cele spuse, jurnaliştii din presa locală au părăsit sala.
În doar câteva minute, însă, Liviu Dragnea a dat buna dispoziţie pe aerul sobru şi şi-a cerut scuze.
"Este o afirmatie regretabilă pentru care eu îmi cer scuze în faţa dvs.
De ce nu aţi reacţionat pe scenă? Încă o dată îmi cer
scuze. Nu asta caracterizează PSD-ul", a subliniat Dragnea.
Scuzele n-au fost, însă, acceptate, iar jurnaliştii au părăsit sala.