Jurnalele de bord ale căpitanului James Cook infirmă teoria încălzirii globale

Deşi există numeroase rapoarte despre vreme din seculul al XVII-lea şi al XIX-lea care acoperă aproape în întregime toate continentele, nu există date despre oceane.

Oamenii de ştiinţă vor fi ajutaţi acum de un nou proiect care încearcă transcrierea şi digitizarea a 300 de jurnale de bord, începând din anul 1760, pentru a umple golurile din istoria climei globale.

Unele jurnale de bord au dezvăluit deja o serie de dovezi conform căreia schimbarea climatică nu ar fi atât de rapidă pe cât se crede, temperaturile din cercul Arctic fiind relativ neschimbate până în ziua de astăzi.

Fiecare document conţine date foarte precise, cu măsurători zilnice ale temperaturii apei, a vitezei vântului, presiunii barometrice şi formaţiunilor de gheaţă.

Oamenii de ştiinţă contemporani se pot folosi de aceste date pentru a determina cum era vremea pe glob, în trecut, începând cu 1760.

"UK Colonial Registers and Royal Navy Logbooks" este un proiect condus de dr. Dennis Wheeler de la Universitatea din Sunderland. Acesta a declarat că "ceea ce se întâmplă în oceane controlează mecanismele atmosferice; este imperativ să înţelegem ce se întâmplă pe mare pentru alcătuirea unor modele climatice corecte".

Înregistrările realizate de HMS Isabella, care căuta un pasaj către nord-vest în 1818, comparate cu date din ziua de astăzi, arată o scădere semnificativă a gheţii în golful Bafiin din Canada. Această zonă maritimă face legătura dintre oceanul Arctic şi oceanul Atlantic.

Chiar dacă experţii încă mai încearcă să recupereze datele din aceste înregistrări, pot fi cel puţin siguri că sunt de încredere. Jurnalele de bord erau vitale în acea perioadă pentru ca echipajul să poată aprecia longitudinea.

"Observaţiile notate de navigatori cu privire la viteza vântului şi a vremii în general erau extraordinar de precise şi câteodată chiar mai bine întreţinurte decât jurnalele de bord din prezent. Marinarii trebuiau să fie conştiincioşi - gândul că se puteau lovi oricând de un recif era un bun imbold pentru a face observaţiile cât mai corect cu putinţă", a mai adăugat dr. Wheeler.