MENIU

Jucăriile educaţionale pot asigura fundamentul pentru procesul de învăţare al copiilor

Foto: greektoysandbooks.com

Alegerea jucăriilor potrivite la momentul oportun poate îmbunătăţi experienţa copiilor şi poate asigura fundamentul pentru procesul de învăţare, potrivit medicului Kathleen Alfano, director al Departamentului de Cercetare al Fisher-Price, companie care produce, de 75 de ani, jucării educative.

Jucăriile educaţionale sunt concepute pentru copii de vârste diferite, ţinând cont de faptul că fiecare vârstă are necesităţi specifice şi că fiecărei etape din dezvoltarea celor mici îi corespund anumite abilităţi, care pot fi dezvoltate.

Aceeaşi categorie de jucării stimulează curiozitatea şi creativitatea copiilor şi sprijină dezvoltarea unor noi abilităţi: în timp ce micuţii se joacă şi se amuză, ei pot învăţa cuvinte noi, culori, cântecele şi forme, pregătindu-se astfel pentru necesităţile în continuă schimbare ale societăţii din ce în ce mai complexe de astăzi.

"Alegerea jucăriilor potrivite la momentul oportun va îmbogăţi experienţa de joacă a copilului şi va asigura fundamentul pentru procesul de învăţare. De aceea, noi concepem jucării potrivite fiecărei vârste, pentru ca micuţii să beneficieze de cea mai amuzantă şi educativă experienţă în fiecare etapă a dezvoltării lor", a declarat doctorul Kathleen Alfano, directorul Departamentului de Cercetare al Fisher-Price. Aceasta se află într-o vizită de trei zile la Bucureşti în cadrul unui turneu de promovare a jucăriilor educaţionale.

Compania a introdus pe piaţă jucăriile adaptate în limba română, deoarece primele lucruri pe care un copil le învaţă se numără sunetele făcute de animale sau cântecelele amuzante. Acesta sunt exprimate diferit de la o cultură la alta şi, de aceea, copilul le poate identifica şi învăţa mai uşor în limba sa maternă.

"(...) Am călătorit în întreaga lume, iar ceea ce pot spune - şi a fost confirmat şi de ceea ce am văzut în Bucureşti - este că peste tot copiii se joacă la fel. Diferenţele de care trebuie să ţinem cont sunt culturale şi ţin, poate, de aşteptările diferite pe care le au părinţii", a mai spus Alfano.

Printre jucăriile educaţionale cu cel mai mare succes se numără căţeluşul vorbitor, de la care copilul poate învăţa litere, culori, cântece şi părţi ale corpului, omida muzicală, care ajută la îmbunătăţirea vocabularului copilului, telefonul muzical, care îl ajută pe micuţ să înveţe litere şi numere, şi scaunul muzical (un ceas îl învaţă să numere, o lampă îl învaţă culorile, iar o carte de activităţi, animalele).

Mai multe articole despre:
copii părinţi jucării învăţare