MENIU

Johannis: Sunt onorat de propunerea de a conduce Guvernul după alegeri

Klaus Johannis

Primarul Sibiului susţine că semnarea acordului dintre PSD şi PNL reprezintă un semnal pozitiv pentru mediul politic din România.

\"Sunt onorat de propunerea de a conduce un guvern după turul II al alegerilor prezidenţiale, propunere exprimată de Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator, Partidul Naţional Liberal şi care are sprijinul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România şi al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale\", se arată într-o declaraţie de presă dată publicităţii miercuri de premierul Sibiului, Klaus Johannis. Edilul Sibiului nu a participat la semnarea acordului politic între PNL şi PSD pentru formarea unui guvern condus de el şi susţinerea lui Geoană la prezidenţiale, fiind plecat la Paris.

\"Salut intenţia de colaborare între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat care a fost parafată astăzi. Aşa cum am declarat şi înaintea alegerilor prezidenţiale, consider că această înţelegere politică este un semnal pozitiv în mediul politic din România, pentru faptul că partide cu doctrine diferite şi concurente în primul tur al alegerilor au ales să colaboreze pentru a găsi posibile soluţii la problemele cu care se confruntă la ora actuală România. În această perioadă am fost în permanentă legătură cu liderii politici cu care voi colabora şi voi rămâne în continuare în contact cu aceştia pentru a contura detaliile\", se mai arată în document.

Mai multe articole despre:
PNL guvern PSD alegeri prezidenţiale Klaus Johannis