Johannis: Croitoru a fost pur şi simplu o alegere proastă, pe care Băsescu trebuie să şi-o asume
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat că este un politician independent, care este susţinut de o majoritate parlamentară, confirmând că este receptiv la o eventuală cerere de întâlnire din partea Administraţiei Prezidenţiale.
Klaus Johannis a declarat că nu mai vorbit cu şeful statului şi nici nu a fost contactat în vreun fel de Administraţia prezidenţială.
"Cu certitudine nu sunt un om manipulat nici din umbră, nici din exterior. Sunt un politician foarte independent. Evident că în spatele meu se află o majoritate parlamentară şi nimic altceva. În măsura în care va exsita o cerere din partea Adminsitraţiei Prezidenţiale o voi analiza cu maximă seriozitate", a mai spus primarul Sibiului, care rămâne în continuare, singura propunere a reprezentanţilor opoziţiei din Parlament.