Jocurile de culise pentru numirea premierului sunt tratate pe larg de ziare
Fiecare cotidian scrie despre ce se ascunde în spatele propunerilor şi negocierilor.
România Liberă deschide ediţia de astăzi cu declaraţia lui Mircea Geoană: "Traian Băsescu vrea să rămână "la bani şi la butoane" şi de aceea tergiversează numirea unui prim-ministru.
"Băsescu vrea un premier care vorbeşte limba FMI, nu un profesor ca Johannis" titrează Ziua. "Dirigentele PD-L", cum a fost "alintat" Băsescu de către Mircea Geoană a spus "pas" propunerii "majorităţii PSD-PNL-PC-UDMR plus minorităţi, formată marţi noaptea acasă la Felix", mai scriu jurnaliştii de la Ziua.
La fel gândesc şi ziariştii de la Gândul, care văd mutările politice ca într-un joc de şah. Deocamdată "şah" la Preşedinte. "Băsescu refuză Guvernul tehnocrat al lui Geoană şi Crin şi mută cu "premierul FMI".
Gardianul vede un scenariu a la Tarantino şi titrează: "Cu GUN-ul în Palatul Victoria. Băsescu vrea să vâre PDL într-un Guvern de Uniune Naţională".
Jurnaliştii de la Evenimentul Zilei vorbesc despre tensiunile dintre PSD şi PNL referitoare la propunerea pentru fotoliul de prim-ministru. PNL şi PSD sunt unite de strategia anti-Băsescu, dar au viziuni diferite în privinţa mandatului lui Klaus Johannis, dacă primarul Sibiului ar ajunge premier. La întâlnirea partidelor din coaliţie, PSD a propus ca Johannis să aibă un mandat limitat până la alegeri, în timp ce liberalii s-au opus acestei limitări, au afirmat surse parlamentare.