Jerzy Buzek, preşedintele PE, este considerat un politician al compromisului
Fostul premier polonez, Jerzy Buzek, a devenit primul preşedinte al Parlamentului European care provine dintr-o ţară din Est, relatează AFP.
El îi urmează în funcţie, pentru doi ani şi jumătate, germanului Hans-Gert Poettering. Apoi, va fi înlocuit de un socialist.
Politicianul liberal în vârstă de 68 de ani "le convine germanilor,
care îi apreciază simţul compromisului, uneori poate exagerat", a spus
eurodeputatul polonez PPE Boguslaw Sonik."Buzek este mereu ultimul care
pleacă de la birou. Este printre cei mai activi eurodeputaţi", a
subliniat Sonik.
Când Buzek, puţin cunoscut marelui public, devenea în 1997 premier,
după victoria electorală a Solidarităţii, mulţi îl credeau o marionetă
în mâinile conducerii sindicatului, dar, până la urmă, acest om al
compromisului s-a dovedit capabil să reconcilieze facţiunile rivale din
Solidaritatea şi a stat patru ani în funcţie, ceea ce niciun alt
premier al Poloniei nu reuşise înaintea sa de la căderea comunismului,
în 1989.
La alegerile europene din 7 iunie, Buzek a fost cel care a bătut în
Polonia recordurile de popularitate pentru candidaţi. A fost ales
eurodeputat pe listele Platformei Civice, partidul premierului Donald
Tusk, graţie unei susţineri-record din partea a 393.117 alegători.
S-a născut în 1940 în Smilowice, localitate aflată acum în Cehia. După
război, familia sa s-a instalat în Chorzow, sudul Poloniei, şi acolo a
studiat la Şcoala Politehnică, lucrând apoi în învăţămînt şi cercetare.
Între 1970 şi 1971, urmează la Cambridge un stagiu universitar în urma
căruia învaţă limba engleză. Însă el vorbeşte bine şi germana şi rusa.
După formarea în 1980 a sindicatului Solidaritatea, Buzek înfiinţează o
secţie a Solidarităţii la Institutul de Inginerie chimică din Silesia.
Intră apoi în structurile regionale şi naţionale ale sindicatului, iar
talentele sale politice se întrevăd la primul congres naţional al
sindicatului, în 1981, pe care îl prezidează cu abilitate.
După proclamarea legii marţiale, la 13 decembrie 1981, Buzek
organizează structurile clandestine ale sindicatului în Silesia, sub
pseudonimul "Karol".
Soţia sa, Ludgarda, este şi ea cercetător în chimie, iar fiica lor, Agata, este o actriţă cunoscută în Polonia, jucând, printre altele, într-un film al lui Andrzej Wajda, "Răzbunarea".