MENIU

Jaguar Land Rover va concedia 450 angajaţi, din cauza scăderii cererii

Foto: blog.wired.com

Producătorul britanic de maşini de lux Jaguar Land Rover a anunţat miercuri că va concedia 450 angajaţi, în contextul în care cererea de automobile noi a scăzut "sever".

Compania, ce face parte din lanţul auto indian Tata Motors, a anunţat că va concedia 300 de manageri şi încă 150 de salariaţi.

Managerii companiei nu vor primi prime în 2009, iar orice creşteri salariale ale acestora au fost amânate până în 1 octombrie 2009, cel mai devreme, potrivit unui comunicat al grupului.

Directorul executiv al companiei, David Smith, a declarat că reducerea numărului angajaţilor este modul prin care compania răspunde impactului iminent al crizei creditelor. "Nu ne aşteptăm ca vânzările să crească prea curând", a adăugat acesta.

Tata Motors a cumpărat atât marca Jaguar cât şi Land Rover de la compania Ford în iunie anul trecut pentru aproximativ 2,3 miliarde dolari. Jaguar are patru fabrici pe teritoriul Marii Britanii, în timp ce Land Rover deţine una.