MENIU

Iubitorii de antichităţi au preferat să admire obiectele expuse, la târgul din Capitală

Foto: Realitatea TV

Arta cere sacrificii, inclusiv financiare! Dicton greu de respectat pe timp de criză. Majoritatea iubitorilor de antichităţi care au venit duminică la târgul organizat în Capitală a preferat să admire obiectele expuse. Au fost şi cumpărători care nu s-au uitat la bani, însă mai puţini ca până acum.

Atmosferă de început de secolul trecut pe bulevardul Aviatorilor din Capitală. 100 de anticari au scos la vânzare icoane, cărţi, tablouri de colecţie, insigne, şi multe alte obiecte de artă vechi.

Sute de oameni au trecut prin faţa meselor pe care anticarii au aşezat obiecte, unele dintre ele vechi de sute de ani. Puţini au fost însă cei care au şi cumpărat. Ori nu au găsit ce doreau, ori nu au avut cu ce să cumpere ce şi-ar fi dorit. "Am vândut ceva, n-am venit degeaba, dar în orice caz, speram mult mai mult", a declarat un anticar venit la târg.
Mai multe articole despre:
târg Bucureşti antichităţi vânzare exponate