Italienii comit 60% din violurile din Peninsulă, românii numai 7,8%
Românii se fac vinovaţi de 7,8% din violurile comise în Italia, în timp ce italienii comit 60,9% dintre infracţiunile de acest tip, arată cele mai recente date prezentate de Ministerul italian de Interne, relatează La Repubblica.
De asemenea, 6,3% dintre violatorii din Peninsulă sunt marocani,
potrivit datelor oferite cu ocazia unei dezbateri intitulată "Violenţa
asupra femeilor", care a avut loc marţi, la Roma. Ministerul a precizat că majoritatea victimelor agresiunilor sexuale sunt femei (85,3%) italience (68,9%).
Italia s-a confruntat în ultimele săptămâni cu numeroase incidente în
care au fost implicaţi români, ca victime sau ca suspecţi. Cel mai
recent caz este cel al unui român care a violat o bătrână de 83 de ani,
oarbă, care a murit duminică noapte la spital.
În noaptea de Sfântul Valentin, doi români ar fi violat o adolescentă
în vârstă de 14 ani, într-un parc din Roma, şi l-ar fi agresat pe
prietenul acesteia, potrivit Procuraturii.
În ianuarie, patru români ar fi acuzat că ar fi violat o tânără şi l-ar
fi bătut pe prietenul ei, la Guidonia, în apropiere de Roma.
În urma acestor incidente, acoperite pe larg de presa italiană,
Guvernul de la Roma a aprobat săptămâna trecută un decret pentru
înăsprirea pedepselor violatorilor, mergând până la închisoare pe viaţă.