Italia - Lobonţ nu a fost convocat în lotul lui AS Roma pentru meciul cu Fiorentina
Internaţionalul român Bogdan Lobonţ nu a fost inclus de tehnicianul lui AS Roma, Claudio Ranieri, în lotul de 20 de jucători pe care l-a convocat pentru partida cu Fioretina, din etapa a 4-a din Serie A.
În detrimentul lui Lobonţ, Ranieri a apelat la serviciile goalkeeperilor brazilieni Sergio Bertagnoli şi Artur.
AS Roma va întâlni, duminică, pe teren propriu, formaţia la care activează şi atacantul român Adrian Mutu, Fiorentina, într-un meci contând pentru runda a 4-a din campionatul italiei.
După primele trei etape ale noii stagiuni din Serie A, gazdele se află abia pe locul 15 în clasament, având o singură victorie şi două înfrângeri, în timp ce oaspeţii ocupă poziţia a 5-a, cu 7 puncte.