MENIU

IŞJ Mureş susţine că în unele localităţi s-au făcut investiţii nejustificate în şcoli şi grădiniţe

Foto: RTV

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş a declarat joi că în unele localităţi din judeţ au fost începute lucrări nejustificate la şcoli şi grădiniţe, în condiţiile în care numărul de copii din acele localităţi este foarte mic.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş le-au cerut directorilor de şcoli adunaţi într-o şedinţă să se înţeleagă cu autorităţile locale în sensul găsirii unor surse financiare pentru finalizarea lucrărilor începute la şcoli. În caz contrar, anul şcolar 2009-2010 nu va putea începe în condiţii normale.

Responsabilul cu investiţiile în şcoli, inspectorul adjunct Ştefan Şomeşan, le-a spus directorilor să nu aştepte bani de la inspectorat şi că în şcolile unde lucrările de reabilitare nu s-au finalizat, vina este a autorităţilor locale. "Din punct de vedere juridic, Inspectoratul Şcolar şi Guvernul nu au niciun fel de datorie faţă de niciun furnizor de lucrări, absolut faţă de nimeni. Rugămintea noastră ar fi ca împreună cu administraţia locală să aveţi un dialog mult mai deschis, mult mai responsabil", le-a spus Someşan directorilor.

Acesta a arătat că sunt circa 100 de imobile unde lucrările nu s-au finalizat. Până în 20 septembrie, directorii trebuie să trimită la inspectorat situaţia şcolilor, trebuie să actualizeze condicile şi cataloagele vechi şi să realizeze o bază de date privind apartenenţa religioasă a elevilor.