Isărescu: Principalul obiectiv strategic al noului CA al BNR este adoptarea euro în 2014-2015
Principalul obiectiv strategic pentru noul Consiliu de Administraţie al BNR este adoptarea euro "la orizontul lui 2014-2015", ţintă "ambiţioasă, dar realizabilă", a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, adresându-se plenului Parlamentului.
El a adăugat că încadrarea în calendarul asumat pentru intrarea în zona euro va fi, probabil, şi un "catalizator" care să dea coerenţă politicilor economice.
Noul consiliu de administraţie al BNR beneficiază de atuul că majoritatea acestuia asigură continuitatea, însă are o sarcină mai grea pentru că demarează într-o perioadă dificilă, a spus guvernatorul băncii centrale.
Plenul celor două Camere ale Parlamentului a validat cu 251 de voturi pentru şi 42 de voturi împotrivă, conducerea Băncii Naţionale a României pe un mandat de 5 ani, avându-l în funcţia de preşedinte al BNR şi guvernator pe Mugur Isărescu.