Isărescu: Garanţiile pentru creditele din programul "Prima Casă" trebuie să funcţioneze imediat
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că băncile trebuie să se asigure că garanţia acordată de stat în cazul programului "Prima Casă", prin Fondul de Garantare, funcţionează "imediat" şi poate fi executată.
„În momentul în care băncile vor avea riscuri de execuţie în caz de neplată, atunci apar probleme suplimentare. Cam acestea ar fi lucrurile cu care să plecăm la drum: schema simplă, numai (că n.r.) trebuie să aveţi garantat faptul că, în caz de neplată, garanţia funcţionează imediat şi trebuie să executaţi garanţia. Garanţia trebuie să fie de la Fond (Fondul de Garantare n.r.), să nu aveţi garanţie imobiliară”, a declarat Isărescu la începutul întâlnirii de joi cu bancherii şi Guvernul pe tema programului "Prima Casă".
Ministrul Finanţelor a declarat, la începutul discuţiilor, că obiectivele negocierii sunt: minimizarea costurilor efective pentru cei care urmează să acceseze acest produs, relansarea pieţei imobiliare şi stimularea sectorului de contrucţii.
"În ceea ce priveşte securizarea şi minimizarea acestor riscuri, sunt chestiuni tehnice. (...) Avem deja un cadru bine definit, urmând să stabilim absolut toate condiţiile de natură tehnică pentru ca o persoană care urmează să acceseze acest credit să ştie unde se adresează, în ce condiţii îl poate lua şi care sunt obligaţiile care îi revin fiecăreia dintre părţi", a declarat Pogea.
Boc a precizat că obiectivul întrevederii constă în stabilirea detaliilor tehnice pentru punerea în aplicare "cât mai repede" a programului "Prima Casă". El a spus că, în dimineaţa zilei de joi, a avut loc o discuţie între reprezentanţii MFP şi guvernatorul BNR, în cadrul căreia a fost elaborat un set de propuneri "pentru a face cât mai flexibil şi rapid acest program".
Guvernul a modificat în şedinţa de miercuri actul normativ referitor la statutul Fondului de Garantare, astfel încât să poată garanta şi creditele pentru achiziţionarea de locuinţe.
Statul va lucra cu toate băncile care vor răspunde cerinţelor impuse de Guvern: să aibă reprezentare naţională, să nu solicite un avans mai mare de 5% la contractarea creditului pentru achiziţionarea unei locuinţe şi să perceapă dobânzi sub cele practicate în acest moment pe piaţă, a declarat premierul Emil Boc.
Băncile vor fi selectate în urma unei licitaţii organizate de Ministerul Finanţelor. Prin alocarea celor 100 de milioane de euro pentru acest program, prin Fondul de Garantare, ar putea fi achiziţionate în 2009 locuinţe în valoare totală de un miliard de euro. Statul garantează un împrumut de cel mult 60.000 de euro pentru că preţul mediu de achiziţionare a unui apartament este, la nivel naţional, de circa 60.000 de euro, a precizat premierul în urmă cu câteva zile.
La întâlnire au participat reprezentanţii BRD, Alpha Bank, Raiffeisen Bank, BCR şi CEC.