Isărescu atrage atenţia asupra mediatizării nepotrivite a crizei, ce poate afecta evoluţia ei
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a atras atenţia la Iaşi, asupra abordării în discursul public şi politic a crizei financiare mondiale, subliniind că există şi o dimensiune mediatică a crizei, care influenţează evoluţia acesteia.
Guvernatorul BNR a vorbit şi despre o "concurenţă neloială" între specialiştii care pun în practică politici de atenuare a crizei şi dezbaterea publică. "Vom avea mereu probleme de comunicare şi o concurenţă neloială cu dezbaterea publică de tip catastrofă. (...) Dezbaterea publică are libertatea să spună orice, dar noi, cei puşi să ţină de nişte manete, nu avem libertatea să facem orice şi nici nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi prea mult de dezbaterea publică decât în sensul că atunci când vedem că ea se duce mult prea departe de realitate să intervenim", a precizat guvernatorul.
Acesta a subliniat că BNR niciodată nu a susţinut că va "anula" criza, el apreciind că astfel de mesaje în discursul public sau cel politic sunt "false".