Iranul discută cu unele societăţi europene despre participarea sa la Nabucco
Societăţi europene au început discuţii "neoficiale" cu Teheranul pentru integrarea Iranului în proiectul de gazoduct european Nabucco, ce vizează să reducă dependenţa Europei de gazul rusesc, a declarat un oficial iranian citat de agenţia Mehr, relatează AFP.
Proiectul Nabucco prevede construirea unui gazoduct cu o lungime de 3.300 de kilometri care să aducă în Europa gaz din Asia Centrală şi din Orientul Mijlociu, ocolind Rusia. Pentru acest proiect s-au asociat deocamdată grupul german RWE, compania austriacă OMV, dar şi societăţile naţionale Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), MOL (Ungaria) şi Transgaz (România).
Unii observatori sunt de părere că, pentru a fi rentabil, gazoductul nu va putea funcţiona fără gazul iranian, republica islamică ocupând locul doi în lume în materie de rezerve de gaz. În acelaşi timp, Teheranul este sub incidenţa sancţiunilor internaţionale din cauza programelor sale nucleare, iar Statele Unite nu privesc cu ochi buni cooptarea Iranului în proiectul Nabucco.
Chiar dacă pentru nevoile interne Iranul importă gaz, Teheranul a spus în repetate rânduri că fără rezervele sale proiectul Nabucco ar fi sortit eşecului. Iranul importă 25 de milioane de metri cubi de gaz pe zi din Turkmenistan şi intenţionează chiar să-şi crească importurile la 33 de milioane. Dar, în acelaşi timp, Iranul exportă gaz în Turcia.
Construcţia gazoductului Nabucco ar trebui să se încheie în 2014.
După ani în care proiectul a lâncezit, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria - adică ţările care vor fi traversate de gazoduct - au încheiat la 13 iulie anul acesta un acord interguvernamental, primul pas către construirea conductei al cărei cost a fost estimat la aproape 8 miliarde de euro. Turcia a spus că Teheranul va trebui adus în proiect "când condiţiile o vor permite".