MENIU

Ionuţ Rada a semnat cu Al Nasr!

În primăvara acestui an, Rada juca pentru Otopeni

Steaua rămâne cu doar trei fundaşi centrali, Ghionea, Baciu şi Tudose, după ce Ionuţ Rada a ales să joace din această iarnă pentru gruparea din Emirate. Contractul său cu arabii are o durată de un an şi jumătate.

Nici nu s-a încheiat anul, că Steaua a şi început să vândă. Apărarea, compartimentul care i-a adus cei mai mulţi bani în ultimii ani lui Gigi Bacali, l-a dat acum la export pe fundaşul central Ionuţ Rada, care a semnat un contract pe un an şi jumătate cu gruparea Al Nasr Dubai, din Emiratele Arabe Unite.

A şasea în ultima ediţie de campionat, formaţia antrenată de germanul Frank Pagelsdorf are doar trei stranieri în lot, unul dintre ei fiind ecuadorianul Carlos Tenorio, autor a două goluri pentru naţionala ţării sale, la CM 2006. În ceea ce-l priveşte pe Ionuţ Rada, el îi urmează în spaţiul arab unui alt apărător central al roş-albaştrilor, Mirel Rădoi, care evoluează pentru saudiţii de la Al Hilal, dar tot din axul central al defensivei a plecat şi Dorin Goian, la Palermo.

Prin plecarea lui Rada, Steaua rămâne în momentul de faţă cu doar trei fundaşi centrali, Sorin Ghionea, Eugen Baciu şi Alexandru Tudose.