MENIU

Ionuţ Badea: Acum ne gândim la rămânerea în Liga I

Foto: NewsIn

Antrenorul formaţiei FC Argeş, Ionuţ Badea, a declarat, miercuri, că rezultatul înregistrat în partida cu Politehnica Iaşi, 0-4, este umilitor, iar echipa sa poate intra în lupta pentru evitarea retrogradării.

"Echilibrul fragil din punct de vedere sportiv s-a rupt pentru noi în repriza a doua. Acest rezultat este de-a dreptul umilitor pentru FC Argeş. Am intrat fără prea multă răbdare în repriza a doua şi am făcut câteva greşeli. Acum ne gândim la grijile din finalul de campionat, la rămânerea în Liga I. Mai sunt 5 etape şi se poate întâmpla orice", a spus Ionuţ Badea.

Tehnicianul Politehnicii Iaşi, Cristiano Bergodi, a precizat că nu se aştepta la o diferenţă aşa mare de scor între cele două echipe: "Am ieşit un pic din criză cu această victorie, e bine că avem un moral bun pentru următoarele meciuri. Îi felicit pe băieţi pentru că au făcut o repriză a doua foarte bună, dar atât. Nu mă bucur, pentru că nu trebuia să ajungem în această situaţie de a evolua cu frică, tensionaţi. În prima repriză, am intrat cu un blocaj din punct de vedere psihologic. La pauză le-am spus să aibă încredere că putem câştiga, pentru că am văzut că în ultimele 10 minute din prima repriză am stat numai în careul lor".

Politehnica Iaşi a învins miercuri formaţia FC Argeş, scor 4-0, şi a bifat prima victorie după o serie de trei înfrângeri consecutive, rezultat în urma căruia a părăsit primul loc retrogradabil cel puţin până la desfăşurarea meciului Universitatea Craiova-Gaz Metan Mediaş.
Mai multe articole despre:
Liga I Poli Iaşi FC Argeş Etapa a 29-a ionuţ badea