Ion Ţiriac: Ieşim din criză într-un an şi trei luni şi devenim prosperi în 20. Cum comentaţi?
Omul de afaceri susţine că va merge la vot, dar cum a spus "acum 20 de ani, acum 15 ani, 10 ani, acum 5 ani şi alaltăieri sau în urmă cu trei zile că politica nu mă interesează, nu o să candidez la nimic".
Omul de afaceri susţine că România va ieşi din criză la un an şi un sfert după Statele Unite, iar unul din avantaje este că prăbuşirea nu a fost atât de puternică ca în alte ţări. "Luminiţa de la capătul tunelului există, însă trebuie să te bucuri de un singur lucru, că ai căzut de la etajul unu şi nu de la 70, ca Spania. Când va ieşi din criză, România va creşte", a explicat omul de afaceri duminică, într-o emisiune la ProTV.
Ţiriac a adăugat că imobiliare îşi vor reveni într-un deceniu, că leul a fost supraevaluat , dar că România va deveni prosperă în 10-20 de ani şi că actuala criză a venit într-un moment neprielnic în România, tocmai când "în sfârşit" economia urca cu 6-7%.
În ceea ce priveşte politica, Ţiriac este consecvent. "Eu am spus acum 20 de ani, acum 15 ani, 10 ani, acum 5 ani şi alaltăieri sau în urmă cu trei zile că politica nu mă interesează, nu o să candidez la nimic, mai mult decât atât pentru că de fiecare dată înaintea alegerilor mi se întâmplă ceva. Şi mie nu-mi plac aceste întâmplări oarecum sincronizate. Avem alegeri în două luni, au început deja să se mişte apele", a spus el.
Ţiriac a ţinut însă să precizeze că va merge la vot, considerând că "este de datoria oricărui om normal la cap să se ducă şi să-şi aleagă viitorul" şi că ar prefera să fie un singur partid la guvernare. “Dacă Guvernul ar fi condus de un singur partid, acesta ar putea lua toate deciziile importante fără a mai exista discuţii”, a adăugat el.
Ţiriac a precizat că investiţiile în infrastructură şi atragerea fondurilor de la Uniunea Europeană reprezintă cele mai importante obiective pe care ar trebui să le aibă autorităţile.