MENIU

Ion Moldovan: \"Am venit la Braşov pentru un punct şi am fi putut obţine mai mult\"

Foto: NewsIn

Antrenorul formaţie Astra, Ion Moldovan, a declarat că remiza din meciul cu FC Braşov este echitabilă şi a apreciat că elevii săi şi-au atins scopul, deşi ar fi putut obţine chiar şi victoria în meciul din etapa a 2-a a Ligii I.

"Nu prea aveam alte variante, în condiţiile în care am rămas în inferioritate. Am venit la Braşov pentru un punct şi dacă am fi marcat la acea ocazie a lui Chiacu am fi putut obţine chiar mai mult. Am obţinut un punct de care aveam mare nevoie. Am întâlnit o echipă bine aşezată în teren, dar am pus în faţa ei o defensivă sigură. Până la urmă este un rezultat echitabil, chiar dacă mă aşteptam la un meci mai greu", a declarat antrenorul Ion Moldovan.

Tehnicianul ploieştenilor a apreciat că centralul s-a grăbit când a judecat faulturile comise de Georgian Păun, eliminat în minutul 26: "Primul cartonaş a fost arătat prea uşor, iar la cel de-al doilea nu a existat contact, deşi intervenţia a dat senzaţia de atac agresiv".

Moldovan a ţinut să laude evoluţia portarului Cristian Munteanu, "care a avut un aport substanţial, atât prin forma arătată cât şi prin şansa de care a avut parte".

FC Braşov a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul jucat sâmbătă pe propriul teren cu Astra Ploieşti, care a reuşit să obţină remiza în deplasare în ciuda faptului că s-a aflat în inferioritate numerică încă din minutul 26.