MENIU

Ion Iliescu atacă: Băsescu este un om conflictual care nu a făcut decât rău

foto: NewsIN
I. Iliescu: Ţara a avut de pierdut cu prezenţa lui Băsescu. Este un om conflictual care nu a făcut decât rău.

Ion Iliescu este de acord cu Mircea Geoană cu privire la subiectul Traian Băsescu. "Aprecierea lui Geoană este corectă. Ţara a avut de pierdut în aceşti cinci ani cu prezenţa domnului Băsescu în fruntea statului. Este un om conflictual care nu a făcut decât rău. Nu a ştiut să convieţuiască cu proprii lui aliaţi şi el a generat toată această stare de conflict", a spus Ion Iliescu.

Ion Iliescu l-a criticat pe Traian Băsescu că nu a putut să convieţuiască cu proprii lui consilieri care l-au părăsit: "Este un om al conflictului. Nu a ştiut să convieţuiască cu proprii lui consilieri. Nu e omul de care are nevoie ţara pentru a fi factor coagulant, al dialogului politic, al conlucrării tuturor structurilor statului". 

Iliescu nu a exclus ca astfel de atacuri electorale să ducă la ruperea Coaliţiei şi a Parteneriatului pentru România.  "Când oamenii sunt serioşi şi au răspundere politică ştiu că orice coaliţie când e vorba de oameni cu orientări diferite, presupune şi afirmarea fiinţei proprii, platformei proprii, dar şi căutarea acelei platforme de conlucrare", a spus preşedintele de onoare al PSD care a oferit ca exemplu de bună conlucrare între un partid creştin-democrat şi unul social-democrat coaliţia din Germania.  

Concluzia lui Ion Iliescu este că PSD şi PD-L formează acum un guvern bazat pe o convenţie politică care "are limitele ei", dar, în acelaşi timp, există şi răspunderea  faţă de ţară deoarece "este un moment dificil".  În opinia lui Iliescu, Guvernul trebuie să găsească acele puncte de contact pentru ca Guvernul să meargă aşa cum într-o familie unii soţi se mai păruiesc între ei, dar continuă să stea împreună.

 

Citeşte şi: Mircea Geoană: Traian Băsescu trebuie să plece în decembrie de la Cotroceni

Mai multe articole despre:
Germania Mircea Geoană PSD coaliţie Ion Iliescu PD-L