MENIU

Ion Bazac: Virusul H1N1 este încă extrem de puternic, iar prevenţia este vitală

Foto: NewsIn
Mortalitatea cauzată de virus este foarte mare, potrivit ministrului Bazac

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, avertizează că virusul H1N1 este în continuare extrem de puternic, iar numărul de cazuri confirmate a crescut. Ion Bazac a atrs atenţia populaţiei că măsurile de igienă personală sunt esenţiale pentru evitarea îmbolnăvirii.

Numărul cazurilor de gripă porcină confirmate la nivel mondial duminică, la ora 10.00, a ajuns la 3.278, iar numărul deceselor a ajuns la 48, a anunţat ministrul Sănătăţii.

Ministrul a declarat că, în 48 de ore, numărul cazurilor confirmate în SUA s-a dublat, ajungând la 1.639.

În Europa au fost confirmate 173 de cazuri, fiind pentru prima dată confirmate cazuri în Finlanda, Norvegia şi în Polonia. Totodată, a fost înregistrat primul deces în Canada. Au fost confirmate, de asemenea, cazuri în Argentina, Australia, Brazilia, Panama, Japonia. Ministrul a spus că mortalitatea în cazul gripei porcine este de circa 1,7%, iar mortalitatea în cazul gripei sezoniere este de 0,1%.

"Atrag atenţia opiniei publice că virusul este în continuare extrem de puternic. Dacă se calculează mortalitatea, vom constata că la 3.278 de cazuri au fost 48 de decese. Astfel, mortalitatea este de aproape 1,7%, în condiţiile în care mortalitatea prin gripa sezonieră este de 0,1%. (...) Măsurile de igienă personale sunt vitale, doar ele pot preveni intrarea viruslui în România", a delarat Ion Bazac.