MENIU

Ioan Stanomir: Nu avem o instanţă care să verifice constituţionalitatea unei moţiuni de cenzură

Foto: romanialibera.ro

Profesorul de drept constituţional Ioan Stanomir a declarat că în România nu există o instanţă care să decidă dacă o moţiune de cenzură este constituţională sau nu iar soluţia, în opinia sa, ar fi schimbarea legii fundamentale.

"Dacă mă întrebaţi pe mine, nimeni nu poate verifica, în prezent, constituţionalitatea unei moţiuni de cenzură", a declarat Stanomir.

"Este o altă situaţie în care ajungem la paradoxurile acestei Constituţii, că nimeni nu poate cenzura Parlamentul în momentul în care ar încălca legea fundamentală", a explicat profesorul Stanomir. În această situaţie, "vom asista la mersul acestei moţiuni fără a şti dacă este constituţională sau nu", a mai spus Ioan Stanomir.

Profesorul de drept constituţional consideră că soluţia ar fi schimbarea Constituţiei, clarificarea relaţiei Parlament - Executiv şi reglementarea clară a cadrului de acţiuni în cazul instituţiilor. "Dacă o instituţie iese din cadru şi nu este sancţionată, însăşi legea fundamentală pierde", a declarat Ioan Stanomir.

Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, sesizarea PD-L privind moţiunea de cenzură a PNL şi UDMR, precizând că nu intră în atribuţiile CCR controlul constituţionalităţii moţiunilor de cenzură.

Potrivit unui comunicat al CCR, competenţa Curţii Constituţionale este reglementată limitativ, Curtea nefiind abilitată să îndeplinească alte atribuţii decât cele stabilite prin Constituţie şi prin legea sa de organizare şi funcţionare. Controlul constituţionalităţii moţiunilor de cenzură nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale, se arată în comunicat.